Aboneaza-te si afla in fiecare saptamana noutatile de pe CrestinOrtodox.ro
Recunoaşterea Sfântului Siluan Athonitul drept om duhovnicesc s-a făcut până în prezent la o scară mondială. Nu doar ortodocşii, ci şi romano-catolicii şi unele confesiuni protestante au regăsit în scrierile stareţului dovada unei iubiri duhovniceşti deosebite.
În ziua de sâmbătă, 11 octombrie, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârşit slujba de resfinţire a Bisericii Sfântul Nicolae din localitatea Roşia de Amaradia, Protoieria Târgu C...
Persoanele defavorizate din sectorul 2 al Capitalei vor beneficia de serviciile unei noi cantine sociale, aflată în vecinătatea Bisericii „Sfântul Ioan Botezătorul“ - Pantelimon. Acest aşezământ social-filantropic a fost inaugurat şi binecuvântat
Preoții din protopopiatul Năsăud au participat luni, 5 octombrie 2015, la conferința preoțească de toamnă, prezidată de Înaltpreasfințitul Arhiepiscop și Mitropolit Andrei. Ședința a avut loc la Centrul de tineret Ioan Bunea din Sângeorz-Băi
Kievul este vestit prin parcurile, padurile si lacurile sale repartizate armonios. Frumoasele cladiri ale orasului aproape se pierd, mai ales vara, in cele peste 383.000 de hectare de zona verde. Unui locuitor din Kiev ii revin aproximativ 1000 de metri patrati de spatii verzi. Cele 70 de parcuri...
30 noiembrie este zi de sărbătoare legală în care poporul român îl cinstește pe Sf. Apostol Andrei, Ocrotitorul României și primul Apostol al Mântuitorului, care a adus cuvântul Evangheliei pe pământul Dobrogei de astăzi.
30 noiembrie este zi de sărbătoare legală în care ortodocșii și catolicii români îl cinstesc pe Sf. Apostol Andrei, Ocrotitorul României și primul Apostol al Mântuitorului, care a adus cuvântul Evangheliei pe pământul Dobrogei de astăzi.
Sfantul Mucenic Cornelie Sutasul Dupa patima cea de buna voie a Domnului nostru Iisus Hristos, dupa Invierea si dupa Inaltarea Lui la ceruri, era in Cezareea Palestinei un sutas, anume Cornelie, de neam din Tracia. Acesta fiind in intunericul necredintei, avea lucrarile luminii si, desi era pagan...
Sfanta Mucenita Evghenia Comod, urmand la imparatia Romei, dupa tatal sau Marcu, pe cand avea sapte ani de imparatie, a fost ales eparh peste tot Egiptul un barbat vestit, cu numele de Filip si a venit din Roma in Alexandria, impreuna cu femeia sa, Claudia si cu fiii sai. El avea doi fii, anume A
Ieri, 20.07.2008, de sarbatoarea Sfantului Proroc Ilie Tezviteanul, la biserica Sfantul Grigorie Palama din Bucuresti, a avut loc lansarea CD-ului cu Slujba Paraclisului Sfantului Grigorie Palama in interpretarea Grupului psaltic Nectarie Protopsaltul
Predica la Sfantul Arhidiacon StefanSfantul Arhidiacon Stefan Domnul nostru Iisus Hristos, dupa savarsirea tainei mantuirii noastre, inaltandu-se la cer, si pe Sfantul Duh, Care de la Tatal purcede trimitandu-L in limbi de foc, iar Biserica cea dintai incepand a se inmulti, au cartit elinii impotri
Viata celui intre Sfinti Parintele nostru Porfirie, Episcopul Gazei (26 februarie) Gaza este o cetate in Palestina, aproape de latura Egiptului, care de demult a fost data mostenire fiilor lui Israil, din semintia Iuda; apoi a fost stapanita de filisteni. De la dansa luase odata Samson, pe ume
Viata celui intre Sfinti Parintele nostru Porfirie, Episcopul Gazei (26 februarie) Gaza este o cetate in Palestina, aproape de latura Egiptului, care de demult a fost data mostenire fiilor lui Israil, din semintia Iuda; apoi a fost stapanita de filisteni. De la dansa luase odata Samson, pe ume
Frumusete prea stralucita a manastirii Vatopedului si a Itacei, placuta gradina a dragostei, vietuire plina de intelepciune curateste-ma, si cu dorinta puternica te cinstesc pe tine
Luni, 11 decembrie 2017, cu începere de la ora 18,00, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a participat, la Catedrala Episcopală Sfânta Treime din Baia Mare, la cea de a XI-a ediţie a Concertului de colinde
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2022 drept Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului. De asemenea, în contextul împlinirii a 1.000 de ani de la trecerea la Domnul a Sfântului Simeon Noul Teolog
Urmând o frumoasă rânduială statornicită în anul 2008, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2023, în Patriarhia Română, ca Anul omagial al pastorației persoanelor vârstnice și Anul comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești, îndemnându-ne...
Situata intr-o splendida gradina, a carei frumusete naturala a fost desavarsita de-a lungul timpului de catre harnicii ei vietuitori, Manastirea din Toplita continua traditia spiritualitatii romanesti de pe aceste meleaguri de la poalele Calimanilor. Primul Patriarh al Romaniei, Miron Cristea, s-a...
Israelul este o destinatie turistica de peste doua mii de ani. In intreaga tara veti descoperi muzee, parcuri nationale, rezervatii naturale si locuri sfinte. Israelul este plin de ruine si orase vechi.